ION LUCA CARAGIALE-românul care ne-a invatat ca hazul de necaz e nemuritor si genial

„Când şez eu singuratic, şi nu şez în picioare,

Cu „Lumea Nouă”-n mână, la ce gândesc eu oare?

……………………………………………………………………..

……………………………………………………………………..

Gândesc la lumea nouă, la lumea viitoare.”

I. L. Caragiale, Din carnetul unui poet-proletar-intelectual-artist-cetățean-soțial-democrat (Fragmente alese), „Lumea veche”, nr. 5, 15 mai 1896

Multă vreme s-a crezut că Ion Luca Caragiale s-ar fi născut „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie”, date bazate pe amintirile lui Caragiale. Însă certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menționează:            

Act de botez

„La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soț a nume Dl Luca Caragiali ot mahalaoa ___ orașul ___ fiu. și astăzi la șapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi s’a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului. de subt-iscălitul preot al Bisericii satului Haimanale dânduise numele Ioan de nașul său Maria sin Caragiali din mahalaoa ___ orașul ___.”

D: Maria Caragiali nașa

Preot Sterie Grecu

În conformitate cu singurul document oficial care menționează nașterea, data nașterii lui Ion Luca Caragiale este 1 februarie 1852, în satul Haimanale, judeţul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, fiul avocatului Luca Caragiali, secretar al Mănăstirii Mărgineni, şi al Ecaterinei Karaboa, descendentă a unei familii de negustori greci din Braşov.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.

Fascinat de teatru, s-a înscris la un curs de actorie în perioada 1868-1870, la Conservatorul din Bucureşti, curs ţinut chiar de unchiul său, Costachi Caragiali, un actor cunoscut. În 1868 l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, pe atunci sufleur în trupa lui Mihail Pascaly.

Caragiale a lucrat un timp ca sufleur şi copist în trupa unui alt unchi al său, Iorgu Caragiali. Între anii 1873-1875 a colaborat la publicţtia „Ghimpele”, pentru care a scris cronici literare, iar ulterior a publicat versuri în „Revista Contemporană”.

Activitatea sa jurnalistică a continuat mult timp, Caragiale colaborând cu publicaţii celebre, printre care „Romania Liberă” şi „Timpul”, unde a fost coleg cu Mihai Eminescu şi Ioan Slavici.

În 1880 a publicat comedia „Conu' Leonida faţă cu reacţiunea” în revista „Convorbiri Literare”. În această perioadă a început să frecventeze şi şedinţele literare ale Junimii, conduse de Titu Maiorescu, unde îşi citea scrierile.

În 1879 a publicat în „Convorbiri Literare” piesa „O noapte furtunoasă”. În 1884 a avut loc premiera piesei „O scrisoare pierdută”, care s-a bucurat de mare succes. În anul următor a fost montată comedia „D’ale carnavalului”, care a fost însă întâmpinată cu ostilitate de către public.

Pe lângă publicaţiile de prestigiu, precum „Convorbiri literare”, „Convorbiri critice”, „Viata romaneasca”, „Timpul”, „Epoca”, Caragiale şi-a publicat scrierile şi în alte reviste obscure. În „ La hanul lui Manjoala Gazeta sateanului” a publicat nuvelele „Cănuţă, om sucit” si „La hanul lui Mânjoală”.

Ca jurnalist, el a realizat reportaje şi interviuri, dar şi articole politice şi materiale satirice, foarte cunoscut fiind pamfletul său, „1907 din primavara până'n toamnă”, despre motivele răscoalei ţăraneşti din acel an.

S-a retras din publicistică în anul 1889 şi în 1893 a înfiinţat revista umoristică „Moftul roman”. Aici avea să publice caricaturi şi schite, transformând-o curând în revista literară.

În anul 1885, din relaţia cu Maria Constantinescu, i s-a născut primul copil, Mateiu. În 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie i s-au născut două fete, care din păcate au murit în timpul unei epidemii de tuse convulsivă, iar ulterior a mai avut un fiu, Luca Ion.

În urma unui proces în care a fost acuzat că ar fi plagiat, copiind piesa „Năpasta” de la un autor ungur, Caragiale a câştigat şi a decis să se mute la Berlin împreună cu familia.

A plecat definitiv din ţară în anul 1904, după ce a primit şi o moştenire de la o mătuşă care se ocupase cu investiţii imobiliare.

Caragiale a murit la Berlin, pe 9 iunie 1912, grav bolnav. Rămăşiţele lui au fost aduse în ţară cinci luni mai tarziu, fiind îngropate în cimitirul Şerban Vodă din Bucureşti.